Curcubeul

Era pe la sfarsitul verii, o zi cu nori grei, intunecati. Undeva, pe aproape, probabil ca era o rupere de nori sau o furtuna. La noi, insa, nu ploua. Vremea era foarte rece, inchisa iar cerul, negru la orizont. Fiul meu, de cinci anisori, nu a vazut pana in acea zi, un curcubeu. Ne indreptam spre casa, in graba mare, cu teama ca in orice moment, ne prinde furtuna.
Au venit si cativa stropi, apoi cerul a inceput sa se limpezeasca. Atunci a fost momentul magic. Fiul meu s-a oprit uluit si privind spre cer, a strigat: Mami, uite cerul!

cativa stropi
un copil deseneaza
curcubee


In cateva momente a mai aparut un curcubeu pe cer. Nici eu n-am mai vazut pana atunci doua curcubee pe cer, in acelasi timp. Am ramas acolo, amandoi, privind cu incantare frumusetea cerului, minute in sir.

cerul in culori,
amintire de potop-
legamant divin

Chemarea Marii

Marea se intinde nesfarsita la marginea orasului si in oglinda ei reflecta cerul cu albastru-i fermecator. Poate orasul este cel care se invecineaza marii, insa in ochii omului muritor, eternele valuri sunt cele care dau tarcoale locuintei lui, pe care omul a numit-o proprietatea lui. De pe o stanca inalta, avand orasul in spatele meu, privesc departe, incercand sa definesc linia ce desparte cerul de mare.

muribundul
asculta chemarea
eternitatii